Coordonator: Prof. Ivona Albăstroiu
Elevii clasei a X-a A de la Liceul Constantin Brâncoveanu au participat în ziua de 22 martie 2019, în cadrul proiectului „Voluntariatul-oportunitate de dezvoltare personală”, la o activitate care constă în realizarea unor acţiuni de ecologizarea râului Luncavăț. Voluntariatul s-a conturat tot mai mult în ultimul timp, tinerii implicându-se în lupta pentru o natură curată şi pentru un mediu înconjurător sănătos.
Mediul înconjurator este o realitate care nu include doar mediul natural, ci cuprinde și
activitatea umană, conferindu-i acestuia poziţia de parte a mediului şi beneficiar al acestuia.
Fiecare dintre noi ca reprezentant al societății are puterea și obligația de a influența procesul de ecologizare.
Ecologizarea mediului deţine un rol marcant în contextul în care mediul este important pentru noi toţi.